Meniu Închide

3 lucruri pe care le-am invatat de la un om bogat

3 lucruri pe care le-am invatat de la un om bogat
Ghid investitii imobiliare

3 lucruri pe care le-am invatat de la un om bogat.

S-a intamplat prin vara lui 2008… criza financiara isi facuse deja loc printre noi.

Inainte de aceasta etapa din viata mea jurasem ca nu o sa ma angajez niciodata.

Imi doream acest lucru deoarece am vazut cum parintii mei se jertfeau in mod constant. Si isi vindeau timpul din viata lor in schimbul unui salariu.

Iar acest obicei nu rezulta niciodata intr-o situatie financiara pozitiva.

Bine, acel salariu il primeau luna de luna. Dar nu cred ca a existat vreodata un moment in care toate necesitatile familiare sa fie acoperite.

Nu mi-a placut niciodata aceasta idee. Pentru ca eu imi doream libertate si vroiam sa fiu independent financiar.

Eram tanar si fraged, iar energia si temperamentul ma fortau sa imi doresc lucruri. Pe care nici eu nu credeam ca pot sa le obțin in acel moment.

Imi doream sa fiu antreprenor si sa nu depind de un salariu lunar.

Ce am pățit cand mi-am deschis prima firma.

Nu a fost cale lunga de la dorinta pana la realitate. M-am pus pe treaba si mi-am infiintat o societate cu raspundere limitata.

Insa nu aveam nici un angajat, nici o strategie, nici un orizont si nici o idee despre ce inseamna de fapt sa faci business.

Am avut totusi dorinta si increderea necesara pentru a ma implica in acest joc financiar.

Si desi dispuneam de aceste doua elemente primordiale, politicul, situatia economica din tara si criza financiara m-au ingenunchiat.

Firma mea avea ca obiect de activitate principala lucrarile de finisare. Iar in momentul in care a venit criza tot ceea ce a insemnat constructii s-a prabusit.

Si dupa ce ca situatia era cum era, vin oamenii legii și rezolva problema…

Cum?

Pai cu un impozit. Denumit impozit forfetar (cei care erau antreprenori in aceea perioada cunosc acest lucru).

Peste 200.000 de firme, in general de nivel start-up au fost radiate sau si-au suspendat activitatea pana in anul 2010 datorita acestui impozit.

A mea a fost una dintre ele…

Acum intrebarea se pune in felul urmator:

Acest impozit forfetar a fost introdus cu dedicatie? A fost cumva adoptat cunoscandu-se efectele acestuia?

Nu am gasit niciodata un raspuns pentru aceste intrebari.

Dar din acel moment, eu personal nu mai cred deloc in coincidente.

Cu ce te ajuta pe tine toata aceasta poveste.

Sincer, nu stiu daca aceasta poveste poate sa te ajute pe tine cu ceva.

Insa, faptul ca eu redactez acest material se datoreaza in mare masura acelei experiente prin care am trecut.

Iar acest lucru, crede-ma ca reprezinta o mare oportunitate pentru tine.

Acum, tot ce vreau sa intelegi tu, este urmatorul lucru:

Orice intamplare nefericita prin care treci, vine la pachet cu o duzina de lectii. Care iti pot schimba din temelii principiile dupa care te ghidezi.

Iar in acea perioda, desi ma zbateam sa rezist din punct de vedere antreprenorial, am facut tot posibilul astfel incat sa vad partea plina a paharului.

Iar pentru mine în acel moment, sa vad partea plina a paharului însemna să culeg cat mai multe informatii de la oameni care erau foarte bogati. Oameni cu care ma intalneam foarte rar la diverse evenimente.

Unul dintre momentele in care asteptam sa particip la o licitatie pentru amenajarea unui depozit textil, a reprezentat o mare oportunitate pentru mine.

O sa iti explic imediat…

3 lucruri pe care le-am invatat de la un om bogat.

In momentul in care asteptam sa întru la licitatie, fiind mai multi oameni pe acolo am început să vorbim.

Din întâmplare, cel cu care vorbeam eu era cel mai bogat din camera respectiva. În schimb, eu eram cel mai sarac dintre cei prezenti, deci un mare avantaj pentru mine.

Bine, după ce am ieșit de la acea licitatie am aflat ca de fapt acest om cu care am vorbit eu nu era cel mai bogat doar din camera respectiva. Ci pur și simplu era unul dintre cei mai bogati oameni din tara.

Am ținut legătura cu el și bineînțeles ca am invatat „o tonă” de lectii de la el. Sunt lectii despre care o sa vorbesc probabil intr-un alt material, mai premium ca sa spun asa…

In fine, ideea e ca s-au discutat foarte multe lucruri in momentul in care asteptam sa întru la licitatie.

Insa, dintre toate aceste lucruri cred ca următoarele 3 sunt cele mai importante.

Sa luam o denumire pentru aceste 3 lucruri, sa le denumim lectii:

Prima lecție.
Sa te focusezi doar pe un singur obiectiv.

A doua lecție.
Sa nu crezi niciodata in ghinion.

A treia lecție.
Sa ai curajul si capacitatea sa iei decizii.

Le iau pe rand…

Prima lectie.
Sa te focusezi doar pe un singur obiectiv.

Am aflat ca daca vrei sa ajungi bogat trebuie iti setezi ca obiectiv principal acest lucru.

Iar dupa ce iti setezi ca obiectiv principal acest lucru, trebuie sa te focusezi doar pe acesta pana cand devine realitate.

Acest om bogat mi-a spus ca un fascicul laser poate sa topeasca aproape orice. Datorita capacitatii sale de a-si concentra toata puterea intr-un singur punct al obiectului. Pana cand acesta incepe sa cedeze.

Exact asa trebuie sa actionezi si tu atunci cand vrei sa ajungi bogat. Oamenii bogati sunt niste fascicule laser umane.

Descopera cum gandesc oamenii bogati – Sunt 2 diferente mentale majore intre bogati si saraci. Vezi care sunt aceste 2 diferente.

De ce trebuie sa te focusezi doar pe un singur obiectiv.

Pai este foarte simplu:

Unde exista focus acolo exista si rezultate.

Majoritatea oamenilor care sunt saraci nu sunt focusati pe cresterea averii nete.

De asta nu au rezultate pozitive pe plan financiar…

Bine, oamenii vor sa câștige mai multi bani, insa pana cand incepe urmatorul film preferat de pe HBO, le trece.

Nu spun ca ai o problema dacă te uiți la filme pe HBO. Spun doar ca ai problema dacă interesul pentru a te uita la filme este mai mare decat interesul de a ajunge bogat.

Tot ce vreau sa spun e ca acolo unde exista interes exista și focus. Iar daca exista focus apar și rezultatele.

A doua lecție.
Sa nu crezi niciodata in ghinion.

Acest om bogat mi-a spus sa nu cred niciodata in acest cuvant si sa nu il folosesc niciodata.

Mi-a spus ca de fapt ghinionul sau la fel, norocul nu exista. Tot ceea ce exista sunt deciziile gresite pe care le iei in absenta cunostintelor financiare, decizii care te fac sa esuezi.

Bine, nu este o problema ca esuezi. Ci este o problema în momentul in care tu interpretezi esecul ca pe un ghinion.

Omul mi-a spus ca “ghinionul“ reprezinta de fapt un pretext de care se foloseste o persoana saraca. Pentru a se delimita de propria responsabilitate.

Acesta nu vrea sa accepte in interior ca el este direct responsabil pentru propriile esecuri.

Astfel se foloseste de acest cuvant (ghinion) pentru a arunca responsabilitatea pe alti factori din exteriorul lui.

Citeste si – 4 sfaturi importante pentru succesul tau in plan financiar. Dupa mine, al -2 lea sfat este probabil cel mai important sfat posibil.

Ce faci atunci cand ai tendința de a spune că ai ghinion.

Pai trebuie sa actionezi exact invers.

Adică sa iti asumi vina și sa declini meritele.

Ca sa intelegi tu, lucrurile se prezinta in felul urmator:

Și atunci când reusesti, dar și atunci când gresesti, exista „un merit” pe undeva, care este al tău.

Doar ca tu vezi „acest merit” numai atunci cand iti convine..

Gen daca reusesti esti fericit, consideri ca e corect, ca datorita ție ai castigat, ca ai muncit mult etc…

În schimb daca greșești esti supărat, consideri ca esti nedreptățit, ca alții sunt de vina pentru esecul tau etc…

Vrei sa iti spun ce face un om bogat?

Pai acționează intr-un mod total opus, comparativ cu modul în care actionezi tu…

Daca pierde isi asuma vina pentru greseala. Iar dacă reușește isi declina meritele echipei.

Observi diferenta?

A treia lecție.
Sa ai curajul si capacitatea sa iei decizii.

Al treilea lucru important pe care l-am aflat de la acest om care este foarte bogat, e ca nu trebuie sa iti fie frica sa iei decizii.

Insa, desi nu trebuie sa îți fie frica să iei decizii, inainte sa iei aceste decizii trebuie sa fii foarte atent la riscurile la care te expui.

Totusi, acesta mi-a spus sa nu imi pierd foarte mult timp facand acest lucru. Adică sa nu amân decizia folosind astfel de pretexte.

Cu cat trece mai mult timp pana iau o decizie, cu atat mai mult exista o probabilitate foarte mare, ca sa nu mai actionez deloc inspre indeplinirea obiectivului.

Ideea este ca daca iei decizii repede fara sa analizezi lucrurile, nu e bine. La fel, daca amâni foarte mult, din nou nu e bine.

Trebuie sa existe o balanta. Adica niciodata nu trebuie sa actionezi in extreme…

Tu stiai ca poti sa platesti mai putine taxe catre stat? Da, se poate, fara sa incalci legea. Daca esti angajat si 45% din salariul tau merge catre stat sub forma de taxe, vezi cum poti sa eviti plata acestor taxe.

Cum sa iti dezvolti curajul de a lua decizii.

Cel mai important lucru pe care trebuie sa il faci inainte sa iei o decizie, este sa elimini teama de esec.

Cu cat iti este teama mai mult de esec, cu atat mai greu o sa iei decizii.

Astfel ne întoarcem la lecția a doua, cea în care iti spuneam ca nu trebuie sa crezi în ghinion…

Pentru ca „ghinionul” este o modalitate prin care vrei sa fugi de răspunderea propriilor tale decizii, care te-au adus in postura de a eșua.

Ideea este în felul urmator:

Unii oameni nu au curaj sa ia decizii. Pentru ca le este frica de esec.

Iar când iau decizii din an în Paște, daca gresesc spun ca au ghinion.

Oricum ar fi, tot ce trebuie sa faci tu ca să scapi de această teama de esec, este sa intelegi ca tot ceea ce faci prima data faci prost.

Inclusiv cel mai mare expert a fost mediocru la inceput. Doar ca nu s-a oprit la a fi mediocru…

De exemplu, cum trebuie sa reactionezi tu atunci cand ai parte de un esec financiar, am vorbit separat intr-un alt articol de pe site. Trebuie sa fii atent la 4 aspecte. Primul aspect este cel mai important.

Concluzie. 3 lucruri pe care le-am invatat de la un om bogat.

Poți sa privesti aceste 3 lectii ca pe ceva subiectiv, nu stiu, poate ca doar eu le vad ca fiind lectii.

Poate ca pentru tine sunt informatii banale. Sau poate ca pentru tine aceste 3 lectii nu te ajuta foarte mult.

Insa, indiferent dacă aceste 3 lectii implica un mod subiectiv sau nu, exista un aspect in finanțe personale pe care trebuie sa il privesti in mod obiectiv.

Și anume:

Daca vrei sa ajungi bogat trebuie sa cauti neaparat compania oamenilor bogati. Si bineinteles sa intri in vorba cu acestia.

Doar asa poti sa inveti si poti sa „imprumuti” de la ei tot ceea ce inseamna „mindset de om bogat”.

Daca nu ai curajul sa faci acest lucru si daca te gandesti ca o sa fii tratat superficial de acestia, vreau sa iti spun ca nu faci altceva decat sa iti pui limite singur.

Din proprie experienta iti spun ca cel mai des m-am lovit de orgoliu si de ambitie prosteasca, doar in momentul in care am avut de-a face cu oameni saraci.

Bafta si spor la bani.

Laurentiu Ungureanu.
Ai mai multe detalii despre mine pe site:

www.laurentiuungureanu.com

Arata-le prietenilor tai ca iti pasa de ei. Distribuie aceste informatii mai departe:

Cele mai bune texte pentru tine:

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *