5 pasi ca sa faci profit la Bursa.
Am început sa investesc în actiuni după ce am ajuns independent financiar…
Primele mele investitii au fost cele din imobiliare, însă mi-am dat seama repede ca trebuie sa fac pasul și către piata de acțiuni.
Ii urmăream pe frații Pavăl de exemplu și am văzut că își investeau profitul Dedeman nu doar în imobiliare ci și în actiuni.
Plus ca ma uitam și la cei mai buni din vest și vedeam acelasi lucru – imobiliare, actiuni, start-up-uri.
Astfel, am ajuns la concluzia ca dacă vreau sa îmi cresc nivelul de independență financiară sau în cel mai rău caz sa mi-l mențin, trebuie „să fur meserie”.
Ma gândeam ca trebuie sa ma diversific intr-un fel, nu pot sa rămân expus doar pe imobiliare.
Dacă piata o ia la vale ca în 2008, ce fac atunci?
Astfel am ajuns sa investesc în actiuni listate la Bursa…
Am început pe BVB, atras fiind de dividendele pe care le oferă companiile listate și de faptul ca suntem catalogați ca fiind o piață emergentă.
Nu a durat mult timp, mai ales datorita experienței din imobiliare, sa îmi dau seama ca ai nevoie de 5 pasi ca sa faci profit la Bursa.
Care sunt acesti 5 pasi?
Ii descoperi imediat…
5 pasi ca sa faci profit la Bursa.
Inainte de toate insa…
Vreau sa stii ca CAGR-ul meu la Bursa este undeva pe la 15%, rar am fost cu el sub 10%.
Iar asta se intampla nu pentru ca sunt eu vreun mare investitor, ci pentru ca ma educ agresiv în mod constant, nu iert nimic…
In acelasi timp nu investesc în ETF-uri, cel puțin nu acum, sau în tot felul de instrumente cu venit fix gen titluri de stat, obligatiuni etc.
Portofoliul meu este compus 100% din actiuni individuale. Unele actiuni le dețin pe termen lung, altele le folosesc ca sa profit de evolutiile pieței.
Acum…
Ce vreau sa înțelegi tu e ca la Bursa dacă vrei sa obtii randamente de 2 cifre in mod constant, trebuie sa lucrezi la conturul tău ca investitor.
Ce vreau sa spun mai exact?
Simplu…
Trebuie sa te ocupi mai mult de partea interioara, de aspectul psihologic, mental etc.
Cum faci asta?
Urmaresti acesti 5 pasi ai mei…
Autocunoastere.

Primul pas tine de un aspect mai profund, dar foarte important pentru tine ca investitor.
Autocunoasterea.
Adică capacitatea ta de a intelege, dacă ceea ce faci te reprezinta ca investitor.
Următoarele întrebări te pot ajuta foarte mult la acest prim pas –
Pentru ce investesc?
Unde vreau sa ajung cu investitia mea?
Ce valoare trebuie sa aibă portofoliul ca sa ajung independent financiar?
De cât timp am nevoie ca să îmi construiesc acest portofoliu?
Sunt chestii ce tin de direcția ta ca investitor… Dacă nu ai o direcție ca investitor, nu vei ajunge nicăieri.
Uite alte astfel de întrebări –
Care este profilul meu de risc?
Ce instrumente de investitie se regasesc in acest profil de risc?
Apropo…
Poți sa iti calculezi profilul de risc aici –
https://www.primet.ro/finante-personale-profil-al-riscului
Doar ca ce te rog eu este ca imediat dupa ce ai rezultatul, sa faci ceva ca sa cresti acest profil.de risc.
De ce?
Pai cu cât riscul unei investitii creste cu atat și potențialele randamente cresc.
Este clar pentru tine?
Sa intelegi activul.

După ce te cunosti pe tine, urmatorul pas pe care trebuie sa il faci este sa cunosti activul.
După ce ai scopul, direcția, conștientizarea etc te ocupi de înțelegerea instrumentului în care vrei sa investesti.
Următoarele întrebări te pot ajuta foarte mult la acest al 2-lea pas –
Care sunt principiile de funcționare a activului?
Cum poți sa faci bani investind in acel activ?
Ma refer aici la cele doua variante de monetizare – cashflow și capital gain.
Vezi care varianta este specifica acelui tip de activ. Sau poate ca ambele variante sunt potrivite, nu știu.
Care sunt riscurile cu care vine la pachet acest activ?
Riscul este mare sau riscul este mic? Cum se schimba riscul în funcție de evolutiile economice?
Ce potențiale randamente poate sa iti ofere acel activ?
Randamentele fixe sunt stabile dar mici, randamentele variabile sunt imprevizibile, dar mari.
Ideea de baza aici e ca fără cunoștințe temeinice legat de instrumentul financiar pe care vrei sa îl achizitionezi, vei pierde bani.
Și nu doar ca vei pierde bani, dar nici măcar nu vei intelege de ce se intampla acest lucru?
Istoricul investitiei.

După ce te cunosti si după ce cunosti activul, continui cu al 3-lea pas. Mai exact –
Te întorci un pic în trecut.
Și te uiți pe evoluția pretului din anii anteriori, pentru activul în care vrei sa investesti.
Apoi corelezi aceasta evoluție a prețului cu –
- Evoluția inflației.
- Evoluția GDP.
- Evoluția ratei de politica monetara.
- Evoluția celorlalte active din piata.
- Etc.
Verifici care au fost cele mai mari randamente și cele mai mici randamente.
Când crește volatilitatea activului… când scade volatilitatea activului.
Bine…
Stiu ca evolutiile anterioare nu reprezinta o garanție pentru evolutiile urmatoare.
Însă, nici evolutiile următoare nu reprezinta o întâmplare raportate la evolutiile anterioare.
În general masele de investitori reacționează la fel în timp, pentru ca se lasă conduși de emoții.
Iar emoțiile specifice unui context economic se repeta dacă și contextul economic se repeta la rândul său.
Cea mai proasta abordare aici –
De data asta o sa fie diferit!
Niciodata lucrurile nu se intampla diferit – de obicei după o creștere urmeaza o scădere, iar după o scădere urmeaza o creștere.
Ce te face pe tine sa crezi ca după o creștere a prețului activului, nu o sa mai existe niciodată o scădere?
Citeste – 5 strategii de investitii la Bursa. A 5-a strategie iti garanteaza independenta financiara.
Risk management.

Urmatorul pas tine foarte mult de capacitatea ta de a controla riscul.
Sau mai simplu spus, de a te educa astfel incat sa conștientizezi când riscul exista sau nu.
De ce spun asta?
Simplu…
Pentru ca exista multi investitori care nu sunt educați investițional și astfel văd riscuri acolo unde ele nu exista.
Când nu știi ceea ce faci ca investitor, logic ca totul ți se pare riscant.
Insa, cand stii ceea ce faci, o sa observi ca riscul parca nu mai este atât de mare pe cât îl vedeai înainte.
Nu vreau sa spun ca riscul nu este prezent deloc. Tot ce vreau sa spun este ca de multe ori riscul nu este atât de mare pe cât ti-l imaginezi tu.
Acum…
Ce faci când riscul exista?
Pai in primul rand te diversifici, nu neaparat pe active cât pe clase de active.
În al doilea rand te porți ca un fond de hedging, mereu sa ai în portofoliu 2 active care se completează.
In al treilea rand poți sa iti modifici portofoliul în funcție de ciclul economic și performanta activelor în cadrul acestui ciclu.
În al patrulea rand iei în calcul cel mai negru scenariu și ce soluții ai tu la îndemâna dacă acest scenariu se concretizează.
Sa îmi spui dacă este de ajuns pentru tine?
Disciplina.

Vorbim aici de ultimul pas, dar probabil cel mai important pas, dintre toți acești 5 pasi ca sa faci profit la Bursa.
De ce este cel mai important pas?
Simplu…
Pentru ca în viata în general și în investitii în principal nu contează sa cumperi la cel mai mic preț, cât contează sa investesti pe termen lung.
Adică sa fii disciplinat, constant și pe alocuri persistent.
Nu spun sa nu profiți de oportunitatea de a achizitiona un activ la cel mai mic preț din piata, daca aceasta oportunitate exista.
Tot ce spun este ca investitia long term primează în comparație cu timing the market, de exemplu.
Mai exact trebuie sa existe o ordine… In primul rand investesti in mod constant si pe termen lung.
Iar apoi dacă apar și oportunități de a cumpăra ieftin și a vinde scump foarte bine, doar ca păstrezi ordinea.
Acum…
Stiu ca este greu pentru tine să fii disciplinat, când nu ești sigur dacă faci bine ceea ce faci.
Insa, de asta am creat Cursul de investitii la Bursa in Actiuni individuale.
Il gasesti la acest link –
https://www.edvim.ro/curs-investitii-la-bursa/
Nu vei mai avea acesta problema de nu fi sigur pe tine, de a nu sti ce sa faci.
Ba chiar vei obtine acele profituri la Bursa pe care inainte nu le credeai posibile.
Concluzie. 5 pasi ca sa faci profit la Bursa.
Pe final…
Un lucru interesant pentru tine…
Stii care este problema investitorilor incepatori?
Faptul ca exista acele momente când au tendinta de a reactiona gresit în loc de a actiona sanatos.
Cele mai mari pierderi la Bursa nu au loc atunci cand actionezi, ci au loc atunci cand NU reacționezi cum trebuie.
Ce inseamna asta?
Inseamna ca multi dintre noi nu știm ce decizie sa luam atunci cand suntem constrânși sa luam o decizie.
Când de fapt in unele momente nu trebuie sa iei nici o decizie, chiar dacă ești constrâns sa iei o decizie.
Intelegi ce spun?
Bafta si spor la bani.
Laurentiu Ungureanu.
Ai mai multe detalii despre mine pe site:
www.laurentiuungureanu.com
Apropo...
Te-ai săturat sa muncești pentru alții? Chiar iți dorești să ajungi independent financiar?
Atunci accesează cursurile edvim si invață totul despre mindset, administrarea banilor, creșterea venitului, investiții imobiliare, Bursă.
Nu mai depinzi de job, câștigi bani pe cont propriu, incasezi chirii, te bucuri de dividende, devii liber pentru totdeauna.