Ce este capitalul propriu.
În termeni economici, capitalul propriu reprezinta de fapt averea neta a unei companii.
Vorbim aici de un ansamblu de resurse financiare care reflectă investiția proprietarilor într-o entitate. Si care este alcătuită în general, din contribuțiile lor plus sau minus câștigurile reportate ori pierderile acumulate.
Ca sa înțelegi mai exact, capitalul propriu al acționarilor reprezintă de fapt un concept, care se referă la diferența dintre activele (banii pe care compania îi deține) și pasivele (datoriile) unei companii.
De exemplu:
Imagineaza-ti ca deții o societate comerciala și vrei sa o lichidezi.
În primul rand trebuie sa îți vinzi toate bunurile (activele) firmei. Iar apoi sa iti achiți toate datoriile (pasivele).
Diferenta de bani reprezintă capitalul propriu. Acești bani sunt ai tai daca esti unicul proprietar sau trebuie să îi împarți cu toți acționarii, daca acestia exista.
Dacă nici acum nu ai înțeles, uite un alt exemplu. Fii sigur ca acum o sa intelegi.
Imaginează-ți că ți-ai cumpărat o casă in valoare de 350 000 EURO, să spunem.
150 000 EURO banii bancii.
200 000 EURO banii tai.
Pai avem asa:
Casa reprezinta activul tau.
Datoria de 150 000 EURO la banca este pasivul.
Iar cei 200 000 EURO reprezintă capitalul propriu.
Care este structura capitalului propriu.
Capitalul propriu este format din:
Patrimoniu.
Capital social.
Prime de capital.
Rezerve.
Rezerve din reevaluare.
Rezultatul reportat.
Rezultatul exercițiului financiar.
Important sa cunoști ca impreună cu datoriile pe termen lung capitalul propriu formează capitalurile permanente.
Din ce se constituie capitalul propriu.
Acum, dând la o parte aspectele de ordin contabil, pe mine ma interesează ca tu sa ramai cu urmatorul lucru:
Capitalul propriu se constituie in principal pe baza a 3 surse:
- Fondurile investite de către acționari în companie la momentul deschiderii afacerii. Dar și fondurile reinvestite ulterior, sub forma majorărilor de capital social.
- Profiturile rezultate din randamentul pozitiv al societății, pe care le reinvestesti.
- Finanțările pe care și le însușește compania in cauza. Adica banii care ii ia cu imprumut.
Cum se calculează capitalul propriu
Exact la fel cum se calculează o avere neta in finanțe personale.
Adica:
Capitalul propriu = Active – Pasive.
Rezulta de aici ca poți sa ai parte de un capital propriu pozitiv sau negativ.
Atunci când capitalurile sunt pozitive, compania are suficiente active pentru a-și acoperi obligatiile.
Daca capitalurile sunt negative, inseamna ca datoriile companiei depasesc activele acesteia.
Lucru care iți poate îngreuna obținerea unui nou împrumut sau atragerea de investitori.
De obicei, investitorii consideră companiile cu capital negativ, drept investiții riscante și nu își doresc să investească.
Concluzie. Ce este capitalul propriu.
Din câte ti-ai dat deja seama, ca sa afli care este capitalul tau propriu, ai nevoie nevoie să știi valorile activelor și pasivelor tale.
De precizat aici, ca toate informațiile necesare legat de activele și pasivele companiei tale le gasesti în bilanț.
Îți reamintesc că, activele reprezintă resursele deținute și controlate de companie. Iar pasivele sunt datoriile pe care le ai către bănci, actionari sau alte instituții de creditare.
Bafta și spor la bani.
Laurentiu Ungureanu.
Ai mai multe detalii despre mine pe site:
www.laurentiuungureanu.com

Economist, antreprenor si investitor.
Descarca ebook GRATUIT –
Primul tau apartament pentru inchiriat – Ghid complet de la A la Z.
Servicii personalizate –
Consiliere financiara 1 la 1
Resurse premium –
Curs dezvoltare mindset – Rich mindset
Curs educatie financiara – Smart Finance
Curs investitii la Bursa – Actiuni individuale
Curs investitii imobiliare – Apartamente pentru inchiriat
Daca vrei sa vorbesti cu mine da-mi un email
contact@laurentiuungureanu.com
Lasa un comentariu mai jos si spune-mi care este parerea ta legat de sfaturile mele.