Cum sa investesti pe bursa si sa incasezi dividende constant.
Îmi aduc aminte și acum…
Eram foarte tânăr, iar un prieten de-al meu ii spune celuilalt:
Băi, m-am hotărât, vreau sa joc la bursa!
Iti dai seama ca am băgat repede la cap. Tot ceea ce auzeam in jurul meu devenea o realitate pentru mine.
Ideea e ca pentru o buna perioada de timp, aceste cuvinte m-au ținut pe loc. Dar mi-am revenit repede…
În fine, ce vreau sa scot eu in evidenta cu acest dialog pe care l-au avut prietenii mei, este urmatorul lucru:
La bursa investesti, nu joci.
Pentru ca nu esti la păcanele sau la ruleta…
Când tu folosesti cuvântul „joci”, în mintea ta se creaza acel concept de „pierzi sau castigi.”
Adică o sa investesti la bursa cu următoarea premisa:
Ori castig si ma îmbogățesc repede, ori îmi pierd toți banii…
Când de fapt la bursa rar se intampla ca o companie sa dea faliment. Sau rar se intampla sa te imbogatesti peste noapte.
Nu spun ca nu se poate ca o companie sa dea faliment. Spun doar ca atunci cand se intampla, se intampla rar.
Legat de îmbogățitul peste noapte, daca te cheamă George Soros și citești acest articol, da se poate.
Totusi, in general la bursa ai volatilitate, adica cresteri și scăderi in valoare a acțiunilor, atat.
Asta inseamna ca nu te scoate nimeni din schema când se depreciază actiunile.
Daca nu vinzi la un pret mai mic decat ai cumparat, este greu sa pierzi bani.
Intelegi ce spun?
Câteva cuvinte importante de inceput.
O sa vorbesc in general despre partea tehnica a acestei activități, ce implica investitul la bursa.
Adica nu o sa ai parte de studii de analiza a filozofiei stoice asupra psihoterapiei cognitiv-comportamentale a unui investitor.
Ci pur și simplu, este vorba de un obicei practic. Pe care trebuie sa il ai tu, astfel incat sa ajungi sa incasezi dividende în mod constant si pe termen lung.
Sistemul pe care urmeaza sa ti-l prezint este unul destul de simplu, dar foarte eficient si profitabil pe termen lung.
Daca reusesti sa continui sa investesti pentru o buna perioada de timp, poti sa ajungi in momentul in care chiar nu mai ai nevoie de un job.
Pentru ca pana la urma, singura modalitate prin care poti sa iesi din sistemul clasic, in care singurul venit il reprezinta salariul, o reprezinta creeare de noi venituri.
Și când spun venituri, ma refer in general la acele venituri de tip pasiv. Gen dividende, dobânzi, redevente, chirii etc.
În acest material o sa te invat cum sa iti materializezi un venit pasiv, prin insusi dividendele pe care ti le ofera actiunile pe care le detii.
Hai sa vedem despre ce este vorba…
Cum sa investesti pe bursa si sa incasezi dividende constant.
Sunt 5 pași pe care trebuie sa ii parcurgi, când vrei sa investesti la bursa si sa incasezi dividende constant.
Plus un al 6-lea pas care este un pas de tip fundament, de care depind toți ceilalți 5 pasi.
Bineînțeles ca o sa incepem cu primul pas…
Pasul 1.
Alege un broker potrivit.
Ca sa investesti la bursa, primul lucru pe care trebuie sa il faci este sa iti deschizi un cont, la unul dintre brokerii autorizati de pe Bursa de Valori din Bucuresti.
Ai mai jos un link cu acesti Brokeri –
Lista Top Brokeri autorizati BVB.
Daca vrei sa investesti pe piata din Europa sau USA, poti sa apelezi la –
Cel mai important aici este sa fii atent la comisioanele pe care le practica fiecare dintre ei.
Nu spun ca trebuie sa il alegi pe cel mai ieftin. Tot ceea ce spun este sa îl alegi pe cel care te reprezinta cel mai bine.
Ideea este in felul urmator –
Nu are importanta brokerul, atât cat are importanta investitorul.
Totusi, este bine sa stii ca Brokerii iti vor influența foarte mult incasarile pe care le ai, prin comisioanele pe care acestia le practica.
Pasul 2.
Vireaza suma de bani in cont.

Al doilea lucru pe care trebuie sa il faci este sa virezi suma de bani necesara deschiderii contului, logic.
Nu vreau sa vin cu detalii legat de cifre, pentru ca ele se schimba de la o luna la alta.
Asa ca, pe site-urile brokerilor gasesti toate detaliile de care ai nevoie, gen suma minima de investitie, comisioane etc.
In schimb, ce ma intereseaza pe mine sa intelegi tu, este ca atat timp cat bugetul este mare, si dividendele pe care le incasezi vor fi mai mari.
Iar cu cat bugetul este mai mic, cu atat si dividendele pe care le incasezi vor fi mai mici.
Ce vreau sa spun mai exact?
Simplu, sa nu uiti de venitul activ!
In fine, randamentul maxim pe dividende este de aprox 15%, iar minim de aproximativ 1%.
Bine, pot exista momente cand AGA nu este de acord cu acordarea de dividende.
Dar asta este deja o alta poveste, despre care nu o sa vorbesc acum…
Aaaa, si încă ceva:
Tin sa precizez ca banii pe care ii virezi tu in cont, poti sa ii folosești pentru a achizitiona acțiuni la companiile favorite.
Pasul 3.
Achizitioneaza actiunile.

Ce faci la acest pas?
Pai folosesti banii din cont si cumperi actiuni la companiile care au un istoric bun la plata dividendelor.
Si pentru care exista date ca aceste companii vor plati dividende si în perioada imediat urmatoare.
Cum iti dai seama ca vor plati dividende si in perioada imediat urmatoare?
Simplu, pe istoric trebuie sa existe o constanta in acordarea dividendelor.
Ma refer aici la procente, in general companiile specifice DGI ofera randamente de 3%, 4%, maxim 5%. Doat ca o fac in fiecare an.
O companie care anul asta iti ofera un dividend de 10%, exista o probabilitate foarte mare ca anul urmator dividendul sa fie foarte mic, poate chiar 0.
Ideea principala aici –
Trebuie sa iti faci timp și sa te informezi asupra istoricului de plata a dividendelor, pentru fiecare societate în parte.
Bine, pot fi multe chestii aici. Nu trebuie neaparat sa te iei dupa un istoric.
Poti de exemplu sa investesti in companii no name. Care isi desfasoara activitatea in domeniile cu potential de explozie in viitor.
Totul tine de tine si de strategia pe care ti-o insusesti.
Pasul 4.
Creaza-ti o rutina de investitie.

Când spun o rutina de investitie, ma refer la faptul ca luna de luna trebuie sa investesti o suma fixa de bani.
De ce?
Ca sa iti cresti in valoare portofoliul in mod continu.
Cand portofoliul tau creste în valoare, exista posibilitatea ca și dividendele pe care urmeaza sa le incasezi sa crească în valoare.
Observi cat de simplu este?
Nu trebuie sa faci nimic altceva, decât sa respecti o rutina..
Daca exista o rutina de achiziție a acțiunilor. Atunci o sa existe si o rutina de creștere in valoare a dividendelor pe care le incasezi.
Da, stiu ca este greu sa te tii de aceasta rutina. Insa, dacă îți dorești sa ajungi independent financiar și sa traiesti prin prisma unui venit pasiv, nu ai încotro.
Deci –
Daca ti-ai stabilit ca buget de investitie pe luna 2000 de euro, atunci in fiecare luna, cumperi actiuni in valoare de 2000 de euro.
Niciodata sa nu te abati de la aceasta regula…
Bine, poti sa te abati de la aceasta regula in sens pozitiv.
Adica poti sa cresti suma de bani pe care o investesti lunar, dar niciodata sa nu o scazi.
Știu ca m-ai injurat… 🙂 .
Pasul 5.
Reinvesteste dividendele.

Majoritatea dividendelor se platesc in general primavara sau vara, pentru anul anterior.
Dar plata se poate face și trimestrial, semestrial, în funcție de companie.
Insa, tu trebuie sa te obisnuiesti cu urmatorul lucru:
Tot ceea ce incasezi ca si dividende trebuie sa meargă în aceeasi direcție. Adica achizitia de actiuni noi.
Doar asa poti sa ajungi independent financiar. Doar daca reivestesti tot ceea ce castigi.
Singurul moment în care poti sa te întrebi dacă sa mai reinvestesti dividendele sau nu, este atunci când ai ajuns deja independent financiar.
Daca esti multumit de nivelul tau de independenta financiara, poti sa te opresti și sa te bucuri de bani.
In schimb, dacă îți dorești un nivel de independență financiară mai mare, trebuie sa continui sa iti reinvestesti banii.
Pur și simplu, e ceva ce ține de tine…
Da, stiu ca o sa ai tendinta sa cheltui banii aiurea. Mai ales in momentul in care astepti un an pentru ei.
Insa, dacă ai aceasta tendinta, o sa ramai in continuare dependent financiar.
Din nou, pur și simplu, e ceva ce ține de tine…
Pasul 6.
Studiază economia și educa-te financiar.

Acest pas nu face parte din circuitul anterior, dar este un pas care te ajuta pe tine sa tii steagul sus.
Acest pas 6 implica –
- Educatia ta financiara.
- Dezvoltarea ta ca investitor.
- Conostintele tale economice.
Nu poți sa reziști pe piata de investitii, dacă nu te ocupi cu seriozitate de aceste 3 aspecte.
Adică dacă nu te educi financiar, daca nu te dezvolti ca investitor și dacă nu ești la curent cu economia, o sa pierzi bani.
Indiferent de rutina pe care o respecti sau de bugetul pe care îl ai, este greu sa reziști pe piata, fara sa te pui bine cu aceste 3 aspecte.
Asa ca, după ce ai parcurs cei 5 pasi, pune mana si aprofundeaza tot ceea ce tine de finante personale, piata de investitii, economiile emergente, dezvoltate etc.
Nu poti sa ajungi independent financiar și sa traiesti din dividende fără acest al 6-lea pas.
Pentru ca este un pas de tip fundament. Adică acest pas te construiește pe tine ca investitor.
Ca sa intelegi mai exact cât de important este acest pas, imagineaza-ti primii 5 pasi ca formand un cerc. Iar in mijlocul lor sta pasul cu numărul 6.
Este un pas de care depind toți ceilalți 5 pasi!
Concluzie. Cum sa investesti pe bursa si sa incasezi dividende constant.
Investitiile de tip DGI sunt investitii simple si foarte atragatoare…
Cel putin eu asa le vad, pentru mine cashflow-ul ca investitor este cel mai important…
Totusi, nu uita ca atunci cand investesti la bursa poti sa castigi bani, dar in acelasi timp poți sa si pierzi bani.
Iar acest lucru se intampla mai ales daca nu intelegi ce faci…
Ideea e ca actiunile se apreciaza in valoare, dar pot sa si scada în valoare.
Știi cum e?
Pana la urma nimeni nu o sa iti garanteze ție în scris, ca o sa castigi bani, de fiecare data.
Nu exista nici un sistem pe aceasta lume care sa iti garanteze faptul ca vei scoate bani din actiuni in fiecare an.
Poate ca vor exista momente cand portofoliul tau o sa scada in valoare, nu stiu…
Totusi, atat timp cat nu vinzi mai jos decat ai cumparat, este greu sa pierzi bani.
Intelegi ce vreau sa spun?
Apropo, tu investesti in actiuni la Bursa pentru dividende?
Ce piata preferi, BVB sau international?
Bafta si spor la bani.
Laurentiu Ungureanu.
Ai mai multe detalii despre mine pe site:
www.laurentiuungureanu.com

Economist, antreprenor si investitor.
Descarca ebook GRATUIT –
Primul tau apartament pentru inchiriat – Ghid complet de la A la Z.
Servicii personalizate –
Consiliere financiara 1 la 1
Resurse premium –
Curs dezvoltare mindset – Rich mindset
Curs educatie financiara – Smart Finance
Curs investitii la Bursa – Actiuni individuale
Curs investitii imobiliare – Apartamente pentru inchiriat
Daca vrei sa vorbesti cu mine da-mi un email
contact@laurentiuungureanu.com
Lasa un comentariu mai jos si spune-mi care este parerea ta legat de sfaturile mele.
De ce nu pot sa cumpar cursul de investitii in actiuni listate la Bursa?
Salut Mario,
Ai incercat la acest link –
https://www.edvim.ro/curs-investitii-la-bursa/
Sa imi spui daca este totul in regula acum?
Buna Laurențiu! Sincer m-ar interesa sa intru pe S&P 500. Vreau sa ma luminezi. Daca investesc lunar 50 euro, deci 600 anual, cam la cat ma pot astepta sa castig? Am citit ca randamentul ar fi de 8%. Multumesc pentru un eventual răspuns?
Salut Cristian,
Acel 8% este probabil o medie.
Acum, daca te uiti pe istoric S%P 500 a avut ani cand a oferit randamente de peste 10%, ani in care a avut randamente negative.
Deci conteaza foarte mult si pentru cat timp esti dispus sa investesti si de ce.
Bafta si spor la bani!